Retina reprezintă stratul nervos care acoperă polul posterior al globului ocular. Afecțiunile retinei au consecințe grave, iar diagnosticarea, din timp, mărește considerabil eficiența unei operații de retină.
Tratamentul afecțiunilor retinei este chirurgical, iar alegerea tipului de intervenție și a anesteziei depinde de caracteristicile și complicațiile bolii. Clinica Oftalmologică Gausss este printre puținele clinici din țară care dețin noua tehnologie de microincizie, cu abord transconjuctival, cu ajutorul căreia se realizează intervenții chirugicale cu o mare rată de succes și complicații reduse.
Printre cele mai cunoscute afecțiuni ale retinei, amintim:
Dezlipirea de retină este o boala gravă care poate evolua până la pierderea totală a vederii ochiului afectat. Decolatarea retinei se extinde progresiv, prin formarea unei substanțe vâscoase (corp vitros) între straturile retinei care va tracționa suplimentar retina și va produce dezlipirea ei totală. Pacienții care suferă de o astfel de problemă acuză vedere îngreunată, senzația de „pată neagră” pe ochi, care se extinde până la pierderea completă a vederii, pe măsură ce afecțiunea devine mai serioasă,.
Operația constă în eliminarea acelei substanțe vâscoase printr-un procedeu numit vitrectomie. Apoi, urmează reatașarea retinei de peretele ocular și „lipirea” rupturilor cu ajutorului unui laser.
Retinopatia diabetică este o boală a vaselor de sânge de la nivelul retinei și se manifestă prin tulburări de vedere și poate duce la orbire. În cazul acestei afecțiuni, vasele de sânge se subțiază și prezintă fisuri prin care sângele ajunge în retină. Mai mult decât atât, deteriorarea vaselor de sânge nu mai permite o bună „hrănire” a retinei, ceea ce duce la complicații suplimentare.
Este o boală ce progresează în timp, fără a avea simptome, și una dintre cele mai frecvente cauze de orbire spontană. De aceea, bolnavii de diabet trebuie să-și facă consult oftalmologic periodic (cel puțin o dată pe an).
Degenerescența maculară este principala cauză de afectare ireversibilă și severă a vederii, la persoanele vârstnice. Este cauzată de fenomenul de îmbătrânire a retinei, în porțiunea sa centrală, numită maculă, cu reducerea vederii centrale. Pacientul care suferă de această afecțiune retiniană acuză dificultăți la citire (literele par deformate), vedere uneori încețoșată etc.
Tratamentul medicamentos are rolul de a preveni afecțiunea degenerativă și constă, în principal, în administrarea unor vitamine orale, care prelungesc viața celulelor, și a unor vasodilatatoare care să permită o mai bună circulație a sângelui și a substanțelor nutrivite care hrănesc retina.
Tratamentul chirurgical poate fi realizat prin mai multe metode chirurgicale. Una dintre aceste metode presupune o translocație maculară – chirurgul decupează o bucată din retina periferică (spre deosebire de zona centrală – maculă – zonele periferice ale retinei sunt mai groase) și se adaugă în zonă centrală. Prin această metodă, vederea centrală va avea aceeași rezoluție precum vederea periferică. Translocația maculară se mai poate face și prin rotire. Prin această metodă se realizează o dezlipire totală de retină. O dată dezlipită, retina este rotită în jurul nervului optic (ax central)și relipită cu zona sănătoasă în locul zonei afectate. O altă metodă care poate fi aplicată este și transplantul de coroidă (al doilea strat al retinei) care presupune, de asemenea, dezlipirea retinei, doar că de data aceasta se prelevează o bucată de coroidă care se relipește în zona afectată.
Metoda chirurgicală va fi decisă de medicul curant, în funcție de cazul fiecărui individ. Înainte de orice operație, pacientul este informat cu privire la ce presupune intervenția chirurgicală, care sunt așteptările etc.
Tratament chirugical
O operație retină se realizează cu ajutorul aparatului de facoemulsificare Stellaris PC (modul pol posterior). Diagnosticarea problemelor retinei se realizează cu ajutorul Angiofluorograf computerizat (care permite analiza fundului de ochi) și a unui tomograf (OCT Cirrus 5000, producător Carl Zeiss).